Lucrări la infrastructură in Timisoara

Chiar dacă am intrat în sezonul rece, cât vremea o permite vom lucra la infrastructură.

Pentru că trotuarele din multe zone ale oraşului constituie o serioasă problemă am finalizat de curând două licitaţii, în urma cărora avem două contracte cu două firme diferite care se ocupă de repararea şi întreţinerea trotuarelor, una în zona de sud a oraşului, iar cealaltă în cea de nord. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, timp de patru ani, cât durează contractele vom avea două firme care se vor ocupa doar de reparaţii trotuare, concomitent, în zone diferite ale oraşului. Se va putea lucra şi pe vreme mai puţin prielnică, pentru că în multe zone trotuarele se vor face prin îmbinarea de pavele.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, de curând am finalizat b-dul Pestalozzi, continuăm cu Calea Aradului, în curând şi pe Calea Şagului pe tronsonul str. Ana Ipătescu până la pod, acestea fiind lucrări care se desfăşoară pe timp de noapte, pentru că, datorită faptului că Timişoara nu are centură, nu se poate închide circulaţia pe timp de ziuă pe aceste tronsoane importante. Avem promisiuni de la ministrul transporturilor că în această toamnă se vor relua lucrările la tronsonul de centură Nord - Est. Am reuşit o performanţă unică în ultimii ani, aceea de a aduce la Timişoara, de câteva ori în ultimele luni, pe ministrul transporturilor şi să-l convingem de importanţa pe care o are infrastructura din zona aceasta de ţară, pentru România. Am obţinut promisiunea fermă de la ministrul transporturilor că Guvernul va finanţa până la finalizare acest tronson, în caz că Guvernul Japoniei îşi va retrage finanţarea. Pentru tronsonul Nord – Vest – Sud, care este o investiţie de circa 50 de milioane de euro, finanţarea se va face prin fonduri structurale şi prin contribuţie locală.



Primar
Gheorghe CIUHANDU
Sursa: primariatm.ro